Retrospectivă Paul Neagu la BRUSEUM / Neue Galerie Graz forma
2 - 25 IUN - SEP 2022

Retrospectivă Paul Neagu la BRUSEUM / Neue Galerie Graz

Locație:

BRUSEUM / Neue Galerie Graz prezintă cu sprijinul ICR Viena prima expoziţie retrospectivă internațională dedicată lui Paul Neagu (1938–2004), ce cuprinde toate etapele de lucru ale activității artistului – desen și gravură, obiect, sculptură, performance-uri filmate și materiale de arhivă (cărți de artist nepublicate, caiete de schițe, fotografii și documente). Expoziția a fost prezentată în premieră în anul 2021 la Muzeul de Artă Liechtenstein.

Vernisaj: 02.06.2022, orele19.00

Curatori: Friedemann Malsch, Magda Radu și Georg Schöllhammer

Locație: BRUSEUM Graz

Arhitectura expoziţiei şi reconstrucţii: Johannes Porsch

Co-organizator: Muzeul de Artă Liechtenstein, The Paul Neagu Estate

Perioada expoziției: 03.06.-25.09.2022

Paul Neagu a fost un artist plastic, pictor, desenator, grafician, sculptor, poet, profesor de artă de origine română, care a trăit și lucrat la Londra începând din 1971. Este considerat cel mai important artist plastic român după Constantin Brâncuși.

Opera lui Paul Neagu este redescoperită de artiști, curatori și intelectuali din diverse colțuri ale lumii, devenind o sursă de inspirație pentru caracterului ei multi-disciplinar care transcende contexte culturale și geografice și infirmă dualități precum natural/cultural sau subiect/obiect în practicarea și receptarea actului artistic. Alături de alte considerente, arta lui Neagu este în mod particular relevantă datorită modului inovator în care corpul și simțurile se conjugă într-un tip de cunoaștere spiritualizată care re-imaginează locul și rolul omului în lume și relația sa cu dimensiunea cosmică.

Pentru complexul expoziţional de la Graz, numărul de exponate însumează cca. 200 de lucrări și alte materiale documentare conexe, constituind un efort fără precedent de a aduce împreună lucrări din surse diferite, atât din România, cât și din străinătate. O parte consistentă a lucrărilor prezentate aparțin Estate-ului Paul Neagu, UK, cărora li se adaugă împrumuturi de la Laing Art Gallery, Newcastle-upon-Tyne, Leeds Art Gallery, Leeds. Din România, o selecție importantă de desene provine din colecția Muzeului Național de Artă al României, alături de lucrări ce aparțin unor colecții private. De asemenea, prima stație a expoziției retrospective, organizată la Kunstmuseum Liechtenstein (16 mai – 5 septembrie 2021), a inclus și reconstrucția a două lucrări importante din ciclul Hyphen – sculptura expusă la Serpentine în 1976, care a funcționat și ca element performativ în expoziția respectivă, intitulată Hyphen-Ramp, precum și instalația Three Hyphens within a Charcoal Circle, 1979, expusă pentru prima data în expoziția personală de la Third Eye Centre, Glasgow. Aceste reconstrucții au fost meticulos proiectate și realizate sub îndrumarea arhitectului Johannes Porsch. Studiind modul inovator în care Paul Neagu își concepea instalațiile și expozițiile, Porsch a creat un sistem de display care reia și adaptează elemente utilizate de Neagu în acest scop. Este vorba de o serie de rafturi, piedestaluri și plinte, cu rol deopotrivă conceptual și utilitar, care pot fi cu ușurință adaptate în funcție de configurația spațiilor expoziționale. Retrospectiva dedicată lui Paul Neagu la Neue Galerie Graz nu funcționează, așadar, ca o simplă itinerare a unei expoziții anterioare, ci ca o versiune nouă și originală a unui eveniment cultural major, cu relevanță regională și internațională.

În conceptul curatorial al Magdei Radu, arta lui Paul Neagu se exprimă prin obiect, sculptură, performance, desen, într-o combinație complexă de elemente si direcții tematice. Artistul a căutat mereu să creeze un limbaj vizual cu o putere de comunicare transculturală. Încă din perioada timpurie petrecută în România, care a beneficiat de contactul fertil cu neo-avangarda locală, Neagu a asimilat în practica sa curente precum Op art, artă cinetică, neo-constructivismul și cibernetica. În Manifestul artei palpabile, redactat în 1969 în timpul primei sale călătorii și expoziții la Edinburgh, Neagu formulează o critică a ochiului ca vehicul primordial al percepției obiectului artistic, mizând pe inter-relaționarea organelor de simț și potențarea lor reciprocă. O serie de expoziții de succes în Marea Britanie îl poziționează ca o figură importantă în țara sa de adopție. Explorând din ce în ce mai intens mediul sculpturii, Neagu ajunge la jumătatea anilor 1970 la invenția sa cea mai cunoscută – Hyphen-ul – o entitate care, în pofida aparentei ei simplități, înglobează o paletă largă de simboluri și metafore asociate formelor geometrice de bază: triunghiul, dreptunghiul și cercul. În același timp, hyphen-ul este puternic conectat cu modurile de manifestare ale vernacularului, Neagu încorporând în geneza sa referințe la meșteșuguri și artefacte populare ce aparțin unui spațiu geografic și cultural extrem de vast. În anii ‘80 și ‘90, Neagu a continuat să experimenteze cu formule sculpturale tot mai complexe – în cadrul ciclurilor Nouă stațiuni catalitice, Unnamed, New Hyphen – agregând elemente înrudite și disparate în încercarea de a compune o veritabilă „hermeneutică vizuală” cu rezonanțe spirituale universale. Ultimul segment al traiectoriei lui artistice este emblematic și pentru felul în care s-a declinat subiectivitatea sa ca expat, oscilând între deschidere, mobilitate, curiozitate intelectuală, pe de o parte, și drama non- apartenenței, pe de altă parte.

Paul Neagu s-a născut în 1938 în București, România. În 1946 s-a mutat împreună cu familia sa la Timișoara. Între 1959 și 1965 a studiat pictura la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. Înainte de a deveni artist a lucrat ca electrician și desenator tehnic. În 1971 a emigrat în Anglia, iar din 1976 a obținut cetățenia britanică. În Londra, a fost profesor la Hornsey College of Art, Slade School of Fine Art, și la Chelsea College of Art and Design. În 1976 a fost numit profesor asociat la Royal College of Art, avându-i ca studenți pe Antony Gormley, Anish Kapoor, Tony Cragg, Langlands & Bell. Lucrările lui se află în colecțiile unor instituții precum British Museum, Londra; le Fond départemental d‘art contemporain, Seine Saint-Denis, Bobigny, Franța; the Hugh Lane Municipal Gallery of Modern Art, Dublin; the Musee Cantonal de Beaux Arts, Lausanne, Elveția; Muzeul Național de Artă, București; Muzeul Național de Artă Contemporană, București; Philadelphia Art Museum, Philadelphia; Tate Modern, Londra; Muzeul Prefecturii Tochigi, Japonia; Muzeul de Artă Contemporană Tokio, Japonia.

Expoziții personale (selecție)

Henry Moore Institute, Leeds, 2015; Ivan Gallery, București, 2015, 2014, 2012; Muzeul de artă, Timișoara, 2014–2015; Muzeul de artă, Cluj-Napoca, 2014–2015; ICR Londra, 2009; Gallery 49, New York, 2004; Muzeul Brukenthal, Sibiu, 1994; Richard Demarco Gallery, Edinburgh, 1988; Serpentine Galleries, Londra, 1987; K Gallery, Tokyo, 1986; Laing Art Gallery, Newcastle, 1982; Third Eye Centre, Glasgow, 1979; Museum of Modern Art, Oxford, 1975–1976; Richard Demarco Gallery, Edinburgh, 1976; Serpentine Galleries, Londra, 1973; Galerie Rivolta, Lausanne, 1972; Sigi Krauss Gallery, Londra, 1971; Compass Gallery, Glasgow, 1971; Bauzentrum, Hamburg, 1969; Richard Demarco Gallery, Edinburgh, 1969; Amphora Gallery, București, 1969

Imagine: Portret Paul Neagu, Hornsey School of Art, Alexandra Palace, Londra, 1974/75 (detaliu), fotograf necunoscut