- Pictures
- Video
Institutul Cultural Român de la Viena oferă invitaţii la proiecţiile filmelor româneşti din cadrul festivalului internaţional de film LET’S CEE care va avea loc în perioada 2-11 octombrie la Viena. Programul detaliat al proiecţiilor din cadrul festivalului este disponibil prin accesarea acestui link.
Pentru a obţine aceste invitaţii vă puteţi alătura iniţiativei ICR Viena de traducere în limba germană a câtorva scurte biografii ale unor personalităţi din cinematografia românească.
Participanţii se pot înregistra până la data de 1 octombrie la adresa uawg@rkiwien.at, menţionând datele de contact (nume, prenume, adresă e-mail). După înregistrare vor primi pentru traducere, câte un text scurt (cel mult 2500 caractere) în format electronic.
Textele traduse vor fi trimise în format digital pe adresa uawg@rkiwien.at până pe data de 2 octombrie, ora 14.00. Vă rugăm să includeţi în mesaj datele personale (nume, prenume) şi textul tradus în limba germană în format .doc (Microsoft Word™).
Cele mai bune traduceri vor fi publicate pe pagina în limba germană a enciclopediei online Wikipedia.org, contribuind astfel la promovarea în spaţiul vorbitor de limbă germană a unor personalităţi din cinematografia românească.
Autorii traducerilor alese pentru a fi postate vor primi invitaţii pentru două persoane la proiecţiile filmelor româneşti din cadrul festivalului internaţional de film LET’S CEE. Invitaţiile vor putea fi ridicate de la sediul Institutului Cultural Român de la Viena (Argentinierstrasse 39, 1040 Viena), începând cu data de 3 octombrie, în intervalul orar 9.00-18.00.