Ziua Culturii Române deschide Anul Lipatti la ICR Viena discursul
15 IANUARIE 2017

Ziua Culturii Române deschide Anul Lipatti la ICR Viena

Locație:

Seria de evenimente organizate de Institutul Cultural Român de la Viena în contextul aniversării a 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti debutează cu ocazia Zilei Culturii Române. La sediul ICR Viena va avea loc duminică, 15 ianuarie, de la ora 18.00, conferinţa în limba engleză „Dinu Lipatti: The Purest Gold“ / „Dinu Lipatti: Cel mai pur aur“ susţinută de canadianul Mark Ainley, unul dintre cei mai pasionaţi cercetători ai activităţii lui Dinu Lipatti.

În cadrul evenimentului, Mark Ainley va prezenta documente inedite din colecţii private şi din arhivele casei de discuri EMI, fiind singurul cercetător al activităţii lui Dinu Lipatti căruia i s-a permis să folosească arhivele sonore și înregistrările nepublicate ale EMI. Totodată, publicul va avea ocazia să asculte fragmente din înregistrări ale lui Lipatti, inclusiv din cele mai recent descoperite, cu lucrări de Scarlatti şi Brahms şi singura înregistrare cu Lipatti interpretând Beethoven, alături de violoncelistul Antonio Janigro.

            »Titlul conferinţei – „The Purest Gold“ / „Cel mai pur aur“ – vine de la producătorul imprimărilor lui Lipatti, Walter Legge, care vorbea despre cele doar câteva ore de înregistrări ale lui Lipatti ca fiind mici în număr, dar din cel mai pur aur. Student fiind, când am descoperit imprimările lui Lipatti am fost foarte inspirat şi am devenit foarte interesat de arta lui; am vrut, desigur, mai mult aur!« (Mark Ainley)

Mark Ainley este expert în înregistrări istorice, având o experienţă vastă asupra artei celor mai apreciaţi interpreţi din ultimii 150 de ani. Activitatea sa de documentare cu privire la viaţa şi activitatea lui Dinu Lipatti (1917-1950) este recunoscută în plan internaţional. Cercetările sale au dus la descoperirea unor înregistrări ce nu fuseseră anterior editate şi la dublarea, în acest fel, a numărului de minute disponibile, oferite ulterior marelui public de prestigioase case de discuri, precum EMI. Ainley a coprodus aceste înregistrări lansate în premieră şi care au primit Premiul Criticii Muzicale Germane în 1995. Ulterior, el a publicat un articol amplu în „International Piano Quarterly“ şi a produs un CD realizat de EMI la împlinirea a 50 de ani de la moartea lui Lipatti. În 2017, cu prilejul aniversării Centenarului Dinu Lipatti, vor fi lansate noi înregistrări descoperite de Mark Ainley într-o colecţie privată din New York. De asemenea, Ainley pregăteşte un nou articol despre Dinu Lipatti care va fi publicat în ediţia  martie-aprilie 2017 a revistei „International Piano“. 

Partener media: www.dinulipatti.org

Intrarea este liberă. Vă rugăm confirmaţi participarea şi numărul de locuri până la data de 11 ianuarie la adresa uawg@rkiwien.at.