- Pictures
- Video
Institutul Cultural Român de la Viena și Ambasada României în Republica Austria vă invită luni, 27 noiembrie, de la ora 19.00, la excepționalul concert „Remember Enescu“, cu ocazia Zilei Naționale a României, susținut de violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea. Evenimentul va avea loc la sediul Institutului Cultural Român de la Viena.
Concertele „Remember Enescu“ reprezintă partea a doua a proiectului Concursul Internațional „Remember Enescu”, desfășurat la Timișoara între 25 – 30 septembrie 2023 și vin să încurajeze educația prin muzică, dar și să promoveze creațiile muzicale ale marelui compozitor George Enescu în context european.
Alexandru Tomescu este unul din cei mai cunoscuți violoniști contemporani. A câștigat numeroase competiții internaționale, între care: Concursul „Paganini“ (Genova, 1995), Concursul „Marguerite Long – Jacques Thibaud“ (Paris, 1999) și Concursul „George Enescu“ (1999). A concertat sub bagheta unor dirijori importanți, precum Kurt Masur și Valery Gergiev și alături de pianiști precum Valentina Lisitsa și Eduard Kunz. A fost invitat pentru concerte în săli celebre din peste 40 de țări: Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées. A realizat numeroase înregistrări pentru posturi de radio și televiziune românești, dar și din Anglia, Franța, Elveția, Germania, Olanda, Polonia, SUA. Din anul 2007, în urma mai multor concursuri, îi este încredințată vioara Stradivarius Elder – Voicu cu care va concerta în „Turneul Stradivarius”.
Sînziana Mircea a concertat în Europa, S.U.A. și Japonia fiind apreciată pentru interpretările sale atât în aparițiile alături de orchestre simfonice cât și în recitaluri camerale. A studiat la prestigioasele instituții Hochschule für Musik und Tanz din Köln și Guildhall School of Music and Drama din Londra. Are în palmares numeroase premii, cele mai recente fiind „Plathner’s Eleven Prize” la Concursul internațional de pian “Rotary” de la Palma de Mallorca, „Liszt Prize” și „Munchner-Klavierpodiums Prize” de la Viena. A susținut concerte la Carnegie Hall, Sala Radio, București, Harvard Club New York, London Steinway Hall, Tokyo Steinway Hall, Sapporo Concert Hall, Nanjing Arts Center, Harbin Concert Hall și a cântat împreună cu orchestrele filarmonice din Stockholm, Tallinn și București. A lucrat cu renumiți dirijori, printre care Mikhail Jurowski, Mitsuyoshi Oikawa, Gianluigi Zampieri, Cristian Neagu, Walter Attanasi, Amaury du Closel și a participat la Festivalul „George Enescu”.
Proiectul face parte din Programul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023.
Parteneri: Ambasada României din Republica Austria, Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru a UVT, Asociația Timișoara 2023
Intrarea este gratuită dar se face exclusiv pe bază de înregistare la uawg(at)rkiwien.at.
©Filarmonica Brăila