- Pictures
- Video
Şuie Paparude închide ziua inaugurală a programelor jubiliare MQ10 în Salon Leopold
Museumsquartier Viena aniversează anul acesta 10 ani de la inaugurare printr-o amplă serie de evenimente ce debutează în 6 mai, iar ICR Viena contribuie la sărbătoare oferind un highlight al zilei inaugurale: un concert Şuie Paparude în Salon Leopold.
Una dintre primele şii cea mai importantă formaţie de muzică electronică din România, Şuie Paparude este formată din Mihai Campineanu (Michi), Mihai Dobre (Haute Culture) si Alexe Marius Andrei (MC Bean). Trupa are în spate 8 albume lansate şi numeroase concerte în ţară (şi nu numai) alături de nume importante precum Pills, Moby, Propellerheads, Ganja Kru, Slacker, DJ Hype, JHQ. Ultima lor prezenţă în Austria datează din anul 2007 , când au participat la festivalul Spring Eight din Graz.
Visuals by corruptdream
www.cafe-leopold.at
Şuie Paparude, E suflet în aparat, Cat Music, 2010.
„La fiecare staţie, schimbăm ceva...“, cadenţează primul cîntec de pe album, cel care îi dă şi numele, vocea uşor tabagică a MC-ului Bean. E mai mult adevăr decît suflet în acest vers, unul care statuează locul în care muzica trupei bucureştene Şuie Paparude a ajuns astăzi, după 17 ani de existenţă. E suflet în aparat are 60 de minute – o durată absolut anesteziantă dacă mă gîndesc la standardele moderne ale albumelor – şi 18 piese (16, dacă scot din calcul „Intro“ şi „Outro“), ceea ce îl duce ca densitate mai degrabă către albumele conceptuale ale bătrînului rock progresiv. [...]
Pe E suflet în aparat găseşti, de fapt, vreo trei albume. Dintre ele, unul sună cum n-a mai sunat Şuie Paparude de la Urban încoace – penetrant, bine produs, reverent cu cine trebuie şi inteligent. De aici vin „Moartea boxelor“, „Ego“, „Alain Delon“ şi „Belladona“, „Ia-te de mînă“, „Planeta albastră“ şi „Baby Satellite“. Pe scurt, aluzii nouăzeciste – să nu uităm că sîntem în faţa unei trupe care, în 1997, debuta cu Salvează-te, în ultima vîrstă de aur a breakbeat-ului – pentru cea mai tolerantă facţiune a bass generation (nici o legătură cu domnul Basshunter). Sunetul e greu şi, de multe ori, neaerisit. Iar asta e de bine. Pasaje întregi miros de la o poştă a reverii trance pentru a sări brusc într-o duritate de-a dreptul (heavy) rockistă. Dubstep-ul, ultima obsesie a muzicii electronice, îşi face loc cu coatele, laolaltă cu ego-ul unor producători de muzică foarte dispuşi să ne spună că nu le-a scăpat nimic din tot ce au/am dansat în cluburile ultimilor 15 ani, de la Aphex Twin la M.I.A.
Celelalte două treimi ale noului albumul Şuie Paparude înoată în alte ape: unele sînt foarte bune prietene cu radio-urile comerciale, precum „Soundcheck“ sau „O noapte mai lungă“ şi „Cea mai bună zi“, altele sînt foarte bune prietene cu un anumit tip de public, fiind, în acelaşi timp, vehiculele perfecte pentru rimele lui Bean: trip-uri electro dub pentru nisipul nopţilor din Vama Veche.
(Paul Breazu, în Dilema veche, nr.348/14 octombrie 2010)
Partener
Museumsquartier Viena aniversează anul acesta 10 ani de la inaugurare printr-o amplă serie de evenimente ce debutează în 6 mai, iar ICR Viena contribuie la sărbătoare oferind un highlight al zilei inaugurale: un concert Şuie Paparude în Salon Leopold.
Una dintre primele şii cea mai importantă formaţie de muzică electronică din România, Şuie Paparude este formată din Mihai Campineanu (Michi), Mihai Dobre (Haute Culture) si Alexe Marius Andrei (MC Bean). Trupa are în spate 8 albume lansate şi numeroase concerte în ţară (şi nu numai) alături de nume importante precum Pills, Moby, Propellerheads, Ganja Kru, Slacker, DJ Hype, JHQ. Ultima lor prezenţă în Austria datează din anul 2007 , când au participat la festivalul Spring Eight din Graz.
Visuals by corruptdream
www.cafe-leopold.at
Şuie Paparude, E suflet în aparat, Cat Music, 2010.
„La fiecare staţie, schimbăm ceva...“, cadenţează primul cîntec de pe album, cel care îi dă şi numele, vocea uşor tabagică a MC-ului Bean. E mai mult adevăr decît suflet în acest vers, unul care statuează locul în care muzica trupei bucureştene Şuie Paparude a ajuns astăzi, după 17 ani de existenţă. E suflet în aparat are 60 de minute – o durată absolut anesteziantă dacă mă gîndesc la standardele moderne ale albumelor – şi 18 piese (16, dacă scot din calcul „Intro“ şi „Outro“), ceea ce îl duce ca densitate mai degrabă către albumele conceptuale ale bătrînului rock progresiv. [...]
Pe E suflet în aparat găseşti, de fapt, vreo trei albume. Dintre ele, unul sună cum n-a mai sunat Şuie Paparude de la Urban încoace – penetrant, bine produs, reverent cu cine trebuie şi inteligent. De aici vin „Moartea boxelor“, „Ego“, „Alain Delon“ şi „Belladona“, „Ia-te de mînă“, „Planeta albastră“ şi „Baby Satellite“. Pe scurt, aluzii nouăzeciste – să nu uităm că sîntem în faţa unei trupe care, în 1997, debuta cu Salvează-te, în ultima vîrstă de aur a breakbeat-ului – pentru cea mai tolerantă facţiune a bass generation (nici o legătură cu domnul Basshunter). Sunetul e greu şi, de multe ori, neaerisit. Iar asta e de bine. Pasaje întregi miros de la o poştă a reverii trance pentru a sări brusc într-o duritate de-a dreptul (heavy) rockistă. Dubstep-ul, ultima obsesie a muzicii electronice, îşi face loc cu coatele, laolaltă cu ego-ul unor producători de muzică foarte dispuşi să ne spună că nu le-a scăpat nimic din tot ce au/am dansat în cluburile ultimilor 15 ani, de la Aphex Twin la M.I.A.
Celelalte două treimi ale noului albumul Şuie Paparude înoată în alte ape: unele sînt foarte bune prietene cu radio-urile comerciale, precum „Soundcheck“ sau „O noapte mai lungă“ şi „Cea mai bună zi“, altele sînt foarte bune prietene cu un anumit tip de public, fiind, în acelaşi timp, vehiculele perfecte pentru rimele lui Bean: trip-uri electro dub pentru nisipul nopţilor din Vama Veche.
(Paul Breazu, în Dilema veche, nr.348/14 octombrie 2010)
Partener
