KUNSTHAUS 7B la Parallel Vienna Contemporary Art Exhibition discursul
6 - 11 SEPTEMBRIE 2022

KUNSTHAUS 7B la Parallel Vienna Contemporary Art Exhibition

Locație:

KUNSTHAUS 7B prezintă un stand expozițional al galeriei la ediția aniversară de 10 ani a PARALLEL VIENNA, concept hibrid care îmbină formatul unui târg de artă contemporană, cu o platformă de expunere şi cu studio-ul artistic. Locația ediției din acest an va fi edificiul istoric Semmelweisklinik, perioada de desfășurare fiind 6-11 septembrie 2022.

În acest cadru, KUNSTHAUS 7B prezintă lucrări realizate de: Ion Anghel, (București) – artă obiect şi pictură, Oana Ionel (București) – pictură, Sorina von Keyserling (Biertan și Berlin) – sculptură, Armin Mühsam  (Cluj-Napoca și Kansas City) – pictură, Birgit Reiner (Sibiu și Bonn) – pictură.

Evenimente conexe:

·         05 septembrie VIP Preview

·         08 septembrie - atelier Sorina de la Keyserling

·         11 septembrie - Artist Talk cu Birgit Reiner

PARALLEL VIENNA prezintă practici artistice tinere și emergente, alături de cele consacrate, reunind diferite inițiative internaționale, inclusiv asociații de artă, galerii, spații de proiecte, spații off și spații pentru artiști, sub un singur acoperiș. PARALLEL VIENNA combină astfel creativitatea artistică locală cu tendințele internaționale, contribuind la dezvoltarea unor rețele și promovând dialogul între artiști, curatori, colecționari și vizitatori.

KUNSTHAUS 7B este un spațiu pentru arta modernă și contemporană. A fost înființat în 2017 ca un proiect comun între Bisericii Evanghelice din Cisnădioara, România și Thomas Emmerling, colecționar de artă născut în Germania. Spațiul se află în clădirea fostei școli de limba germană din Cisnădioara. Satul este foarte cunoscut pentru structura sa arhitecturală, care este tipică pentru minoritatea vorbitoare de germană din România, sașii din Transilvania. Prin urmare, moștenirea culturală istorică, precum fortăreața din secolul al XII-lea, se întâlnește cu arta contemporană, cu sculpturi abstracte. Această diversitate și procentul uriaș de străini, colecționari de artă și artiști care locuiesc în sat, construiesc atmosfera artistică și creativă a Cisnădioarei. Nu în ultimul rând, amplasarea satului la poalele Munților Carpați și la doar 12 km de Aeroportul Internațional Sibiu, a transformat Cisnădioara și Kunsthaus 7B într-o locație în care se întâlnesc cunoscători și colecționari internaționali de artă. Acest lucru îl pot experimenta oaspeții în festivalurile de vară, organizate de Kunsthaus 7B, în cadrul Academiei de vară anuale.

Eveniment susținut de Institutul Cultural Român din Viena

©Sorina von Keyserling

©PARALLEL VIENNA