Kinderland de Liliana Corobca - Turneu de promovare a traducerii romanului în Austria litera
12 - 17 NOIEMBRIE 2015

Kinderland de Liliana Corobca - Turneu de promovare a traducerii romanului în Austria

Locație:
  • Pictures
  • Video

Liliana Corobca se va afla în Austria în perioada 12-17 noiembrie, cu ocazia publicării romanului său Kinderland în traducere în limba germană la Editura Paul Zsolnay. Der erste Horizont meines Lebens va fi prezentat la Graz, Viena şi Salzburg în cadrul unor manifestări prilejuite de Săptămâna literaturii (Lesefestwoche) la care va participa şi traducătorul Ernest Wichner, directorul Literaturhau Berlin. Turneul organizat de editura austriacă Paul Zsolnay va continua în Germania şi se va încheia în data de 4 decembrie la Passau.

Volumul „Kinderland“ spune povestea Cristinei, un copil nevoit să devină „mamă“ responsabilă pentru cei doi fraţi mai mici, atunci când părinţii pleacă la muncă în străinătate. Universul unui sat moldovenesc contemporan, populat în majoritate de copii şi bătrâni, este privit din perspectiva acestei fetiţe de 12 ani. Într-o lume aflată în criză, copiii învaţă, din propriile experienţe, să lupte şi să supravieţuiască în aşteptarea împlinirii unui singur vis: întoarcerea părinţilor acasă.

Liliana Corobca (n. 10 octombrie 1975, Săseni, Republica Moldova) este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității de Stat din Moldova (1992-1997) și doctor în litere la Universitatea din București. În perioada 2002-2011 fost cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu“ din Bucureşti, iar în prezent este editor, expert în domeniul „exilului românesc“ și cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Din anul 2007 este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Liliana Corobca este cunoscută pentru activitatea sa literară, cărţile sale fiind traduse în limba italiană, germană şi slovenă. Volumele Un an în paradis (2011) şi Kinderland (2015) au fost traduse în limba germană de Ernest Wichner. Autoarea a beneficiat de burse şi rezidenţe de creaţie în Germania, Austria, Polonia şi Franţa. În anul 2014 a reprezentat România la Vilenica International Literary Festival, Festivalul Internațional de Literatură din Leukerbad și la Târgul de Carte de la Frankfurt. Volume publicate: Negrissimo (Ed. Arc, Chişinău, 2003), Personajul în romanul românesc interbelic (teză de doctorat, Editura Universităţii din Bucureşti, 2003), Un an în Paradis (Ed. Cartea Românească, 2005, tradus în limba italiană în 2009 şi în limba germană în 2011), Kinderland (Ed. Cartea Românească, 2013, nominalizat la Premiul „Augustin Frăţilă), Controlul cărţii. Cenzura literaturii în regimul comunist din România (Ed. Polirom, 2014) şi Cenzura pentru începători (Ed. Tannhäuser, 2014). Liliana Corobca a obţinut premiul „Prometheus“ pentru debut al revistei „România literară“, premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul pentru Proză pe anul 2013, oferit de Radio România Cultural pentru romanul Kinderland şi Premiul „Cristal“ la Festivalul Internaţional de la Vilenica.

„Ceea ce face special romanul este, desigur, naraţiunea fetei. Un Guliver de numai 12 ani priveşte societatea moldovenească în tranziţie, care prinde contur într-o colecţie de întâmplări din realitatea imediată. (...) Notaţiile oscilează între percepţia naivă a unui minor şi observaţia lucidă, distant-ironică, ce nu exclude empatia şi căldura umană, a autoarei. În rezultat avem un reportaj viu asupra unor evenimente din prezent, unul indirect însă, filtrat prin destinul unui copil hipersensibil şi cu o personalitate complexă. Deşi corelează povestea fetei cu experienţa sa de copil, autoarea nu se înscrie în genul tradiţional al amintirilor. Lumea descrisă este lipsită de idilismul cathartic, nu şi de o oarecare poezie, şi receptată în concreteţea ei.“ (Aliona Grati, Revista Timpul)

„Kinderland este al treilea roman semnat de Liliana Corobca şi cel care o impune pe autoare în prima linie valorică a prozei de azi. El e totodată un semn: că romanul autohton s-a schimbat şi se schimbă sensibil, pentru a putea integra o dinamică socială şi o acceleraţie existenţială de multe ori dramatice. Trebuie să recunosc că am aşteptat acest roman, aşa cum am aşteptat romanul copilăriei generaţiei „decreţeilor”, dat de Radu Pavel Gheo în Noapte bună, copii!.“ (Daniel Cristea-Enache, Observator cultural, nr. 689)

 

GRAZ

Joi, 12 noiembrie, ora 20.00

Kulturzentrum bei den Minoriten Graz (Mariahilferpl. 3, 8020 Graz)

Lectură şi discuţie cu publicul (Liliana Corobca şi Ernest Wichner)

 

VIENA

Vineri, 13 noiembrie, ora 18.00

BW/MUSA Museum Startgalerie Artothek (Felderstraße 6-8, 1010 Vienna)

Lectură şi discuţie cu publicul (Liliana Corobca şi Ernest Wichner)

 

Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 10.30

Buch Wien / Literaturcafe (Messe Wien, hala D, Trabrennstraße, 1020 Viena)

Lectură şi discuţie cu publicul (Liliana Corobca şi Ernest Wichner)

 

Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 16.00

Buch Wien / Donau Lounge (Messe Wien, hala D, Trabrennstraße, 1020 Viena)

Lectură şi discuţie cu publicul (Liliana Corobca şi Ernest Wichner)

 

SALZBURG

Luni, 16 noiembrie, ora 19.30

Literaturhaus Salzburg (Strubergasse 23, 5020 Salzburg)

Lectură şi discuţie cu publicul (Liliana Corobca şi Ernest Wichner)