- Pictures
- Video
Pe 12 şi 13 martie vor fi lansate în Austria volumele „Oxenberg & Bernstein“ (titlu original: „America de peste pogrom“) de Cătălin Mihuleac şi „Als die Welt ganz war“ de Varujan Vosganian (a 2-a parte din traducerea volumului „Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri“), ambele în traducerea lui Ernest Wichner. Autorii Cătălin Mihuleac şi Varujan Vosganian vor fi prezenţi în Austria alături de Ernest Wichner şi vor participa la evenimentele de promovare organizate de Institutul Cultural Român de la Viena în parteneriat cu editura Paul Zsolnay, la Graz şi la Viena.
Pentru versiunea în limba germană a romanului „America de peste pogrom“ / „Oxenberg & Bernstein“ semnat de Cătălin Mihuleac, Ernest Wichner este nominalizat la Premiul Târgului de Carte de la Leipzig 2018, categoria carte străină – traducere.
Cele două volume au fost publicate la editura vieneză Paul Zsolnay cu sprijinul CENNAC, fiind finanţate prin programul TPS al Institutului Cultural Român.
Dubla lansare se va desfăşura după următorul program:
Luni, 12.03, ora 19.00 ‒ Centrul Cultural Minoriten din Graz (Mariahilferplatz 3, 8020 Graz)
Lectura fragmentelor în limba germană este realizată de actriţa Ninja Reichert, iar moderatorul evenimentului este Ernest Wichner.
Marţi, 13.03, ora 19.00 ‒ Biblioteca Centrală din Viena (Urban-Loritz-Platz 2a, 1070 Viena)
Lectura fragmentelor în limba germană este realizată de Ernest Wichner, care va fi şi moderatorul evenimentului.
Manifestările sunt organizate de Institutul Cultural Român de la Viena în colaborare cu Ambasada României la Viena, editura Paul Zsolnay, Centrul Cultural Minoriten din Graz şi Biblioteca Centrală din Viena.
Cătălin Mihuleac (n. 1960) este prozator şi dramaturg. Cele mai recente volume publicate sunt „Zece povestiri multilateral dezvoltate“ (2010), „Aventurile unui gentleman bolşevic“ (2012), „America de peste pogrom (2014) şi „Ultima ţigară a lui Fondane“ (2016). Ultimele două titluri fac parte dintr-un proiect mai amplu al autorului, ce are drept scop restituirea literară a multiplelor faţete ale istoriei evreilor din România.
Varujan Vosganian (n. 1958) a publicat volumele de versuri „Şamanul albastru“ (Ararat, 1994), „Ochiul cel alb al reginei“ (Cartea Românească, 2001), „Iisus cu o mie de braţe“ (Dacia, 2005) şi „Cartea poemelor mele nescrise“ (Cartea Românească, 2015) şi volumele de proză „Statuia comandorului“ (nuvele, Ararat, 1994), „Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri“ (nuvele, Polirom, 2013) şi „Copiii războiului“ (roman, Polirom, 2016). Cărţile sale au fost premiate sau nominalizate la importante premii în ţară şi în străinătate. Traduceri, prezentări, lecturi publice, precum şi comentarii critice ori eseuri din şi despre scrierile sale au fost realizate în numeroase ţări. „Cartea şoaptelor“ a primit Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române (2009), Premiul „Cartea anului 2009“ acordat de revista „România literară“, Premiul revistei „Convorbiri literare“, secţiunea proză (2009), Marele Premiu pentru Proză – Trofeul „Mihail Sebastian“, Premiul revistei „Observator cultural“, secţiunea proză (2009), Premiul Generaţiei ’80, „Gheorghe Crăciun“ (2010), Marele Premiu ANGELUS, Premiul Cititorilor „Natalia Gorbanevskaia“ şi Premiul pentru cea mai bună traducere în cadrul Galei Premiului Literar al Europei Centrale „Angelus“, ediţia 2016.
Ernest Wichner s-a născut în Zăbrani, România. Locuieşte şi lucrează din anul 1975 în Germania şi a fost director al Literaturhaus Berlin în perioada 2003-2017. A publicat o serie de volume de poezie, cele mai recente fiind „bin ganz wie aufgesperrt“ (Heidelberg, 2010) şi „Neuschnee und Ovomaltine“ (Berlin, 2010). Ernest Wichner a realizat numeroase traduceri din limba română în limba germană, printre care opere de Max Blecher, Mircea Cărtărescu, Liliana Corobca, Nora Iuga, Norman Manea, Varujan Vosganian şi alţii. Ernest Wichner a fost nominalizat în anul 2014 la Premiul Târgul de Carte de la Leipzig pentru traducerea romanului „Cartea şoaptelor“ (editura Polirom, 2009, 2012) de Varujan Vosganian, care a fost publicată în limba germană în 2013 la editura Paul Zsolnay. În anul 2005, Daniel Bănulescu şi Ernest Wichner devin laureaţii Premiului European de Poezie, acordat de oraşul Münster.