- Pictures
- Video
Artistul Dragoş Hanciu participă în perioada 28-30 iunie la festivalul de artă și performance Common Past - Common Future desfăşurat la galeria Schleifmühlgasse 12-14 din Viena. În data de 29 iunie, de la ora 18.00, Dragoş Hanciu prezintă proiectul Hometown şi albumul fotografic cu acelaşi titlu.
„Hometown este un studiu vizual despre migrație, identitate, dor de casă și despre ce se întâmplă cu locurile în care ai crescut în timp ce îți trăiești viața în altă parte. Cartea în sine conține cicatrici lăsate de distanță, ea fiind gândită pe Skype, între patru capitale Europene. Aceasta este povestea vizuală a lui Dragoș Hanciu și a altor câteva zeci de mii de oameni care migrează din locurile natale fără planuri de întoarcere. Dragoș, acum musafir, hoinărește în liniște prin oraș de 6 ani; observă de la distanță și fotografiază locuri care păstrează ceva din trecut și care fotografiate servesc ca niște vederi în viitor. “
(extras din post-fața realizată de Jasmina Al-Qaisi)
La festival participă artişti internaționali din Italia, Croația, Serbia, Spania, Franța, Libia şi România: Ana Garcia Pineda, Laura Rambelli, Cristina Calderoni, Maria Grün, Stefano Bernardi, Bojana Stamenkovic, Petra Kapš (alias OR poiesis), Caroline Pradal, Takwa Barnosa, ESCHATA, Tony Renaissance, Astrid Sodomka, Tiberius Stanciu, David Lieser
Mai multe informaţii despre Common Past - Common Future Performance Festival găsiţi pe pagina galeriei: http://12-14.org/2018-CommonPastCommonFuture/
Dragoș Hanciu s-a născut în 1993 în România și a intrat de timpuriu în contact cu aparatele de filmat și de fotografiat, realizând filmări sportive, fiind pasionat de skateboard. În 2014 a realizat primul său scurtmetraj documentar studențesc, Brudina, care a fost selecționat de festivaluri naţionale și europene. După absolvirea facultății de Regie de Film de la UNATC București participă la Aristoteles Workshop unde realizează Ionaș visează că plouă. - al doilea scurtmetraj documentar, selecționat și premiat la numeroase festivaluri din Europa, precum Visions du Réel sau EntreVues. Trei, un documentar experimental de 7 minute este prezentat în cadrul festivalului de la Edinburgh, precum și în alte festivaluri de film experimental și artă video din SUA. Totodată, Dragoș Hanciu investește mult timp și energie în fotografie, având o abordare documentaristă și o apropiere eseistică asupra subiectelor sale.