Festival românesc la Graz ochiul
4 IULIE 2015 12:30

Festival românesc la Graz

Locație:

Institutul Cultural Român de la Viena vă invită sâmbătă, 4 iulie, începând cu ora 12.00 la festivalul românesc din Augartenpark (Graz).

Evenimentul cuprinde activităţi pentru copii şi pentru adulţi. Pe lângă ateliere de creaţie şi concursuri dedicate copiilor, în cadrul manifestării vor fi prezentate publicului dansuri populare româneşti susţinute de Asociaţia „Dor Călător Graz“, un concert de muzică populară în interpretarea lui Cornel Bucşă, un recital al formaţiei Marius Dobra Band şi un moment muzical susţinut de Marian Filip. De asemenea, formaţia austriacă 3/8 Trio va interpreta muzică populară specifică regiunii Stiria.

Meşteri populari din România vor participa la eveniment, iar restaurantul Osanu din Graz va oferi produse culinare cu specific românesc. Manifestarea va fi moderată de Anca Maria Oltean (Asociaţia „Aripile Speranţei Graz“) alături de Cristina Popi (Asociaţia „Dor Călător Graz“).

Evenimentul este organizat de  Asociaţia „Aripile Speranţei Graz“ cu sprijinul Asociaţiei „Dor Călător Graz“, Vemma Graz, al restaurantului Osanu şi al landului Stiria.