Sunset Trumpet on Danube sunetul
15 IULIE 2024

Sunset Trumpet on Danube

Locație:
  • Pictures
  • Video

Institutul Cultural Român de la Viena vă invită la concertul Sunset Trumpet on Danube al muzicianului Petre Ionuțescu, pe data de 15 iulie, ora 20.00, la Badeschiff Viena. Concertul face parte din proiectul CIRCUMEUROPA, organizat de Asociația Wild Watch.

Concertul solo Sunset Trumpet on Danube al trompetistului Petre Ionuțescu este un eveniment original, în oglindă cu cel de anul trecut din cadrul CIRCUMEUROPA – Etapa I, când a fost organizat un concert similar în momentul în care expediția traversa canalul Bosfor, concert ce a fost transmis prin live-streaming către publicul din România. Dacă anul trecut ritmurile concertului erau inspirate de apele părții răsăritene a Europei, anul acesta artistul se va inspira din arhitectura central-europeană și de Dunărea, care traversează o capitală aflată la vest de Timișoara. Se intenționează astfel unirea simbolică, prin intermediul muzicii, a celor trei orașe: Istanbul, Viena - cele două capitale ce s-au luptat pentru și au dominat trecutul Timișoarei, cu orașul de pe Bega din prezent.

 

Petre Ionuțescu este trompetist, artist multi-instrumentist, compozitor și producător muzical. Este unul dintre membrii fondatori ai formației Blazzaj și fondatorul asociației Romanian Brass Society. A colaborat cu diverși artiști de pe scena muzicală românească: Alexandrina, Subcarpați, Negură Bunget, Thy Veils, Makunouchi Bento și alții. În 2016, Petre Ionuțescu a lansat albumul „Maria Radna Live” sub numele de Trompetre. Ulterior, a colaborat cu Daniel Dorobanțu pentru lansarea albumului „Cartea de Piatră - The Stone Book” și a vinilului „Alive at Garana Jazz Festival”, care îmbină perfect muzica clasică modernă cu jazz-ul. În decembrie 2021, a lansat albumul solo „Murmur”, o călătorie onirică însoțită de un videoclip spectaculos filmat pe luciul unui lac de munte.

 

Scopul proiectului CIRCUMEUROPA este realizarea unei expediţii fluvio-maritime care să atragă atenţia asupra conexiunii pe apă pe care Timişoara o are cu Europa, expediţie ce urmează să circum-navigheze o mare parte din Europa şi să creeze o conexiune culturală inedită cu alte orașe. Etapa I s-a desfășurat în 2023 sub egida TM2023 și a însemnat parcurgerea segmentului Timișoara – Elefsina, iar acum are loc partea a II-a a expediției care acoperă segmentul Elefsina - Timișoara, etapă în care se  desfășoară activități culturale în Marsilia, Viena și Novi Sad precum și la reintrarea ambarcațiunii în țară, la Otelec și Timișoara, de ziua orașului (2 august).

Proiectul din 2024 este co-finanțat și de această dată printr-un apel de proiecte al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara: Legacy TM2023.

Expediția SEA 2023 a echipajului CIRCUMEUROPA, un proiect care redefinește formatul clasic, o „caravană” pe apă care a început pe 27 mai 2023, s-a oprit temporar în august în Lefkada și continuă în anul 2024. Inițiatorii speră ca proiectul să dea o nouă dimensiune unei noi axe de dezvoltare a Timișoarei, de-a lungul canalului Bega, într-un mod cu adevărat original și foarte ambițios, pornind de la valoarea simbolică pe care un astfel de proiect o poate avea pentru orașul mamă - optimism, speranță într-un viitor mai bun și, indiscutabil, un motiv de mândrie pentru întregul polis. Inițiativa îi aparține lui Cristian Ilea, skipper, președinte Wild Watch România și director de imagine. Echipajul 2023 a fost completat de Cosmin Jitariuc (jurnalist TV), Oana Gavriliuc (biolog) și Valentin Bogdan (proprietarul ambarcațiunii Gaia). Documentarul CIRCUMEUROPA - „The Beginning” își propune să prezinte publicului timișorean călătoria echipajului pe apă, să evidențieze experiențele culturale create pe parcurs și eforturile echipajului de a finaliza expediția. Proiecția documentarului a avut loc pe 29 februarie la Cinema Victoria, oferind ocazia pentru discuții libere despre viitorul navigabil al regiunii, despre potențialul turistic al Canalului Bega și despre ceea ce este necesar pentru ca acesta să devină realitate. Partenerii de dialog au fost membrii echipei Ecluze pe Bega, care sunt și promotori ai ideii de navigație pe Bega. CIRCUMEUROPA 2024 este a doua parte a expediției care a început în mai 2023, un proiect care are ca scop redeschiderea transportului maritim internațional spre și dinspre Timișoara.

 

Badeschiff Viena este o locație unică și populară situată pe canalul Dunării din centrul Vienei. Aceasta este, în esență, o navă transformată într-un complex de recreere care include o piscină, un bar, un restaurant și o zonă de evenimente. Amplasată pe un fost șlep de marfă, Badeschiff oferă o experiență de agrement urban distinctivă, combinând activități de relaxare și divertisment într-un cadru inedit pe apă. De asemenea, Badeschiff găzduiește numeroase evenimente culturale, artistice și muzicale pe parcursul anului, devenind un punct de întâlnire pentru locuitorii Vienei și turiști. Datorită amplasării sale centrale și a conceptului inovativ, Badeschiff este o destinație preferată pentru cei care doresc să combine recreerea cu experiențele culturale într-un mod unic și memorabil.