Pianista Adela Liculescu alături de violonista Ioana Cristina Goicea în concert de Ziua Culturii Naționale sunetul
17 IANUARIE 2021 12:00

Pianista Adela Liculescu alături de violonista Ioana Cristina Goicea în concert de Ziua Culturii Naționale

Locație:

Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, Institutul Cultural Român de la Viena prezintă în parteneriat cu Bösendorfer Salon Viena un recital online susţinut de Adela Liculescu (pian) alături de Ioana Cristina Goicea (vioară). Concertul difuzat în data de 17 ianuarie, de la ora 12:00, pe pagina de Facebook a ICR Viena, este înregistrat în spaţiul Reaktor din Viena şi cuprinde un repertoriu ce include lucrări de George Enescu şi de Béla Bartók, anul acesta marcând cea de-a 140-a aniversare a celor doi compozitori.

Programul concertului:

·       II. Blues din Sonata nr.2 pentru vioară și pian de Maurice Ravel (1875-1937);

·       Balada pentru vioară şi pian de George Enescu (1881-1955);

·       Dansuri populare românești de Béla Bartók (1881-1945).

Manifestarea este dedicată poetului Mihai Eminescu (1850-1889), de la naşterea căruia se împlinesc 171 de ani pe 15 ianuarie 2021.

Adela Liculescu - artist oficial Bösendorfer - a absolvit cu distincție în anul 2019 Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului din Viena la clasa profesorului Martin Hughes. În prezent urmează un al doilea master în muzică de cameră la Universitatea de Muzică din Viena (clasa prof. Avedis Kouyoumdjian) și este studentă la doctorat la Universitatea de Muzică din Graz (clasa prof. Milana Chernyavska).

Adela Liculescu este câștigătoarea Concursului „Prix du Piano“  de la Berna (februarie 2018), un concurs unic în lume: anual, numai patru pianiști sunt selecționați dintre sute de aplicanți și invitați să susțină un concert la Kursaal Berna, iar la sfârșitul serii, publicul prezent în sală votează câștigătorul. Totodată,  pianista a debutat în 2018 la Musikverein din Viena, iar în  2017 a câștigat premiul I la cele două concursuri internaționale „Brahms“ existente: la Pörtschach (Austria) a câștigat de asemenea și premiul publicului, acordat după concertul de gală unui câștigător al secțiunilor concursului (pian / vioară / violă / violoncel / canto), iar în Detmold (Germania) a câștigat premii speciale, constând într-o înregistrare profesională de CD în Konzerthaus Detmold, precum și concerte în Germania. Tot în 2017, a câștigat Premiul Yamaha Austria și a devenit prin concurs bursieră a fundației elvețiene Thyll-Dürr. În noiembrie 2015 pianista a câştigat premiul I la concursul Bösendorfer din Viena, unde în etapa finală a interpretat Concertul nr. 2 de Beethoven împreună cu Orchestra de Cameră din Viena și dirijorul Stefan Vladar, la Musik Theater Schönbrunn. Adela a susținut recitaluri și concerte cu orchestră la filarmonicile din Berlin și München, Ateneul Român București, St.Martin-in-the-Fields Londra, Imperial Viena, Bösendorfer Saal în Mozarthaus Viena.

Mai multe informaţii despre activitatea Adelei Liculescu găsiţi aici:

www.adelaliculescu.com

https://www.facebook.com/Adela.Liculescu.Pianist/

Violinista Ioana Cristina Goicea s-a născut la Bucureşti într-o familie de muzicieni şi a studiat cu profesorii Mariana Sirbu, Krzysztof Wegrzyn, Petru Munteanu şi Ştefan Gheorghiu. Este laureată a concursurilor internaţionale Regina Elisabeta (Bruxelles 2019), Indianapolis (USA 2018) şi Fritz Kreisler (Viena, 2014). Este câştigătoarea concursurilor Michael Hill (Noua Zeelanda 2017), Deutscher Musikwettbewerb (Bonn 2018), precum şi a concursurilor internaţionale Johannes Brahms (Austria, 2013) şi Andrea Postacchini (Italia 2012). În octombrie 2020, la vârsta de 27 de ani, Ioana Cristina Goicea a fost numită profesor de vioară la prestigioasa Academie de Muzică şi Arte Performante din Viena (Universität für Musik und Darstellende Kunst Wien).

Ioana Cristina Goicea a concertat în săli renumite din toata lumea: Concertgebouw Amsterdam, St Martinin-the Fields, Ateneul Român, Townhall Auckland, Bozar Bruxelles, Melbourne Recital Centre, Meistersingerhalle Nürnberg, Shanghai Concert Hall, Konzerthaus Freiburg şi Filarmonica din Bratislava. Violonista a concertat ca solistă cu orchestrele Belgian National Orchestra, Nürnberger Symphoniker, NDR Radiophilharmonie Hannover, Auckland Philharmonia, Indianapolis Symphony, Baden-Baden Philharmonic, Südwestdeutsche Philharmonie, Norddeutsche Philarmonie, Filarmonica George Enescu, Orchestra Naţională şi Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Naţională de Tineret, I Virtuosi Italiani precum şi cu toate orchestrele simfonice din România. În 2015 a câştigat, împreună cu pianistul Andrei Banciu, premiul al doilea şi „Young Award” la concursul internaţional de muzică de cameră de la Trieste. Totodată, a participat la prestigioasele Academii de Muzică de cameră: Verbier Academy şi Heidelberger Frühling, la Masterclass-uri în cadrul Kronberg Academy, precum şi la cursuri de măiestrie cu profesorii: Pinchas Zukerman, Mihaela Martin, Silvia Marcovici şi Saschko Gawriloff. Ioana Cristina cântă pe o vioară „Gianbattista Guadagnini” (Parma, 1761), oferită de fundaţia Deutsche Stiftung Musikleben Hamburg.

Mai multe informaţii despre activitatea Ioanei Cristina Goicea găsiţi aici:

http://www.cristinagoicea.com/

https://www.facebook.com/cristinagoiceaviolinist