România la VIENNALE 2024 ochiul
17 - 29 OCTOMBRIE 2024

România la VIENNALE 2024

Locație:

Aflat la cea de a 63-a ediție, Festivalul Internațional de Film VIENNALE  are loc în perioada 17-29 octombrie, în diferite cinematografe din capitala austriacă.

Și în acest an ICR Viena susține prezența la VIENNALE a unor importante producții cinematografice:

„Opt ilustrate din lumea ideală”, regia Radu Jude, Christian Ferencz-Flatz, 2022-2024, România 71 minute

27.10., 18:45, Filmmuseum; film prezentat în versiunea originală, cu subtitrări în limba engleză

28.10., 21:30 Metro, Historischer Saal, film prezentat în versiunea originală, cu subtitrări în limba engleză

Sinopsis: „Opt ilustrate din lumea ideală prezintă o serie de decupaje transversale din eșantionul de reclame românești care au apărut pe ecranele noastre după căderea lui Ceaușescu (cea mai recentă mostră e cu Ștefan Bănică Junior anunțând venirea lui 2013, iar cele mai vechi de la începutul anilor ‘90). Unele secțiuni sunt grupate în funcție de temă (cea de deschidere, despre istoria românilor), altele sunt formale („Magic Miraj” cuprinde reclame cu un element „fantastic”), altele discută despre reprezentările de gen („Masculin Feminin” arată demarcația heteronormativă dintre roluri, cu bărbații trăgând de fiare, iar femeile spălând rufe, atunci când nu ademenesc publicul cu o linie de telefon erotică). Elementul critic nu lipsește din niciun capitol.”

 

„Sleep #2”, regia Radu Jude, 2024 România, 62 minute

29.10. 11:00 Filmmuseum, kD, eZT

Sinopsis: „Sleep #2 aduce un omagiu artei lui Andy Warhol. Filmul începe cu un citat al artistului Warhol care spune: „Cel mai minunat lucru în viață este să fii mort”. Spre deosebire de alte proiecte recente ale regizorului, în care satira evoluează în funcție de contextul situațional, Sleep #2 prezintă scene în care americanii pozează fără gust și își fac selfie-uri lângă morminte. De data aceasta, umorul derivă din realitate. Într-o altă scenă, un grup de entuziaști se adună în jurul mormântului său. Unii dintre membrii grupului poartă costumul lui Warhol, împodobit cu peruca albă iconică și tricoul său monocromatic cu dungi. Grupul își începe picnicul, situat printre morți. În acest proces, Jude creează întâmplător un studiu comportamental care dă de gândit în legătură cu senzaționalismul american și adorarea oarbă. Juxtapunerea dintre grupul gălăgios și locația înfricoșătoare punctează impactul moștenirii lui Warhol.”

Regizorul va fi prezent la festival și va susține un Q&A cu publicul.

„TWST - Things We Said Today!”, regia Andrei Ujică, 2024 Franța, România 87 minute

20.10., 18.30, Metro, Historischer Saal, film prezentat în versiunea originală, cu subtitrări în limba engleză

21.10., 13.30, Filmmuseum, film prezentat în versiunea originală, cu subtitrări în limba engleză

Sinopsis: „TWST- Things We Said Today are ca punct de plecare sosirea Beatles la New York pentru concertul lor din august 1965 de pe Shea Stadium. Titlul filmului face referire la o piesă a trupei Beatles care anticipă momentul în care prezentul va deveni un trecut obsedant care nu poate fi nici recuperat, nici uitat. Dar cadrul de referință se lărgește constant. Realități adiacente ale anului 1965 sunt juxtapuse - Târgul Mondial din New York, revoltele din Watts, care sunt transmise la televizor de pe Coasta de Est. Filmul implică de mii de persoane - fiecare sferă separată, fiecare chip și loc având aceeași greutate, fiecare clipă având un centru. În aceste domenii circulă prezențe fantomatice, necorporale, ale căror cuvinte pot fi auzite - figuri ale tinerilor dispăruți care încă mai trăiesc în aceste locuri, ale căror texturi fotografice granuloase le confirmă realitatea. O călătorie către miezul ascuns al acelei lumi dispărute și, în același timp, palpabil prezente.”

Mai multe detalii aici.

Institutul Cultural Român de la Viena este partener oficial al VIENNALE ’24.

Plakatsujet 2024 © Viennale / Rainer Dempf