- Pictures
- Video
În perioada 19-20 martie autoarea Ursula Ackrill se află la Viena în cadrul unui turneu de promovare a romanului său de debut „Zeiden, im Januar“ / „Codlea, în ianuarie“. Astfel, Institutul de Istorie Est-Europeană a Universităţii din Viena găzduieşte lansarea volumului în data de 19 martie, de la orele 19.00, evenimentul fiind urmat de o discuţie cu publicul cu moderarea profesorului Oliver Jens Schmitt.
Ursula Ackrill este unul dintre autorii invitaţi la Viena pentru a participa ca debutant în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură „Wortspiele“. În acest cadru, autoarea va susţine, vineri 20 martie, o lectură urmată de o dezbatere cu publicul participant la eveniment, la clubul de jazz „Porgy&Bess“.
Ajuns la cea de-a 11 a ediţie la Viena, Festivalul Internaţional de Literatură „Wortspiele“ are loc în perioada 19-20 martie cu participarea a 16 autori de pe plan local şi internaţional. Scopul festivalului este accentuarea noilor apariţii literare din spaţiul german şi prezentarea autorilor debutanţi într-un mediu informal. Totodată, în fiecare seară unuia dintre autori îi este acordat premiul publicului.
Festivalul are loc de două ori pe an, fiind organizat la München şi Viena de asociaţia „Wortspiele“ în colaborare cu „Porgy&Bess“ şi revista literară „Volltext “. Curatorii ediţiei de la Viena sunt Johan de Blank (asociaţia „Wortspiele“ de la München) şi Thomas Keul (revista literară „Volltext “).
Lecturile susţinute de Ursula Ackrill la Viena se înscriu într-un amplu turneu de prezentare a romanului „Zeiden, im Januar“ în spaţiul german, ce cuprinde evenimente organizate la München, Berlin, Frankfurt, Köln, Stuttgart şi Salzburg. De asemenea, Ursula Ackrill va participa în acest an la Târgul de carte de la Leipzig, romanul fiind nominalizat, alături de alte patru titluri, la premiul târgului la categoria beletristică.
Evenimentele de prezentare a romanului „Zeiden, im Januar“ sunt realizate de Institutul Cultural Român de la Viena în parteneriat cu editura Wagenbach, Institutul de Istorie Est-Europeană al Universităţii din Viena, Festivalul Internaţional de Literatură „Wortspiele“ şi clubul de jazz „Porgy&Bess“.
Ursula Ackrill s-a născut în 1974 la Braşov şi a studiat Germanistică şi Teologie la Bucureşti. La vârsta de 24 de ani s-a stabilit în Marea Britanie şi a obţinut titlul de doctor de la Universitatea din Leicester cu o lucrare despre opera Cristei Wolf, considerată cea mai mare romancieră din Germania de Est. Ursula Ackrill trăieşte la Nottingham, iar „Zeiden, im Januar“ este primul său roman.