- Pictures
- Video
Săptămâni româneşti la Radio Stephansdom Viena
României îi va fi dedicat, în perioada 29 martie – 13 aprilie 2014, un program de informare culturală difuzat de Radio Stephansdom din Viena. Sub genericul Săptămâni româneşti, vor fi transmise emisiuni despre creaţii şi opere muzicale clasice, o serie de reportaje şi relatări din şi despre țara noastră, dar și discuţii şi interviuri cu personalităţi din România pe diferite teme de interes: religie, societate, politică, cultură şi turism.
Programul se va contura în jurul marii personalităţii a lui George Enescu. Creaţiile româneşti de lied şi dans vor fi subiectul emisiunii Allegro. În timpul rubricilor Mattinata şi Cadenza îşi vor da întâlnire interpreţi şi compozitori renumiţi din România, de la Radu Lupu la Mihail Jora. În timpul emisiunilor vor fi prezentaţi Vladimir Cosma, compozitor de muzică de film, Tiberiu Olah şi Paul Constantinescu, compozitori de muzică pentru orchestră de cameră. E.S. doamna Silvia Davidoiu, Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Austria, va intra în direct în timpul emisiunii Rubato, iar artiştii români din Viena vor interveni pe durata rubricii Ascult România. De asemenea, vor fi prezentate și locurile din Viena marcate de influențe românești.
Radio Stephansdom realizează, în cooperare cu OeBB (Societatea de Cale Ferată Austriacă), şi o „excursie culturală” în România („Transilvania şi mănăstirile din Moldova”), la care va participa un redactor al postului radio, acesta urmând să relateze în cadrul „Săptămânii româneşti” despre impresiile şi descoperirile culturale din Transilvania şi Moldova.
Emisiunile live pot fi ascultate accesând http://www.radiostephansdom.at/live/stream/
Radio Stephansdom este singurul post de radio privat din Viena specializat pe promovarea valorilor culturale şi, în special, a muzicii clasice. Postul are o audiență zilnică de aproximativ 75.000 de ascultători. Radio Stephansdom este un post preferat de elitele intelectuale, fiind urmărit în principal de segmentul de populaţie cu studii gimnaziale şi universitare.
Programul Săptămâni româneşti este o inițiativă a ICR Viena, în cooperare cu Ambasada României în Republica Austria, cu sprijinul Biroului pentru promovare şi informare turistică al României şi al Societăţii Austro-Române.
Din program:
31.03. Trasee prin Transilvania – ora
19.00
Un reportaj de călătorie prin Transilvania – de la Sibiu prin Cârţa/Kertz şi Sighişoara până la Braşov. O cronică de la faţa locului de Stefanie Jeller.
01.04. Români ortodocşi în Viena – ora 19.00
O vizită a Gerlindei Wallner la Biserica Ortodoxă Română din Simmering.
02.04.
Eginald Schlattner – „Preotul saşilor“ – ora 19.00
După emigrarea masivă a saşilor din Transilvania, Eginald Schlattner păstoreşte
o comunitate formată din patru suflete. Stefanie
Jeller l-a vizitat pe Eginald Schlattner în casa parohială din Sibiu.
03.04. Din cartierul de romi, la universitate – O poveste românească de succes – ora 19.00
Melinda Kardos, o tânără sociolog, s-a întors în localitatea în care s-a născut, Ardud, pentru a ajuta la educația membrilor comunităţii rome. Ea însăşi reprezintă cel mai bun exemplu în acest sens. A crescut în aşezarea romă din Ardud pentru ca apoi să studieze la universitate. O emisiune de Stefan Hauser.
08.04 Ziua Internaţională a Romilor – ora 19.00
În memoria victimelor PORAJMOS – genocidul celor 500.000 de romi din timpul Holocaustului. O emisiune de Franziska Lehner.