- Pictures
- Video
Grupul muzical Nuf Said va susţine în luna iulie două concerte în Austria: în data de 21 iulie, de la ora 21.00, la clubul de jazz Porgy&Bess din Viena (Riemergasse 11, 1010) şi în data de 22 iulie, de la ora 16.00, în cadrul Salzburger Festspiele.
Trupa condusă de cântăreaţa de origine română Ioana Vîntu (vocalist) mai are în componenţa sa patru muzicieni din Austria şi America: Matthias Loescher (chitară), Andrew Gould (flaut, saxofon), Johannes Felscher (bas) şi Peter Kronreif (tobe, percuţie). Trupa, stabilită în New York, abordează stiluri muzicale precum funk, soul şi jazz.
Cu prilejul concertelor din Austria, Nuf Said va prezenta noul album intitulat „Rise“, înregistrat şi produs în America la casa de discuri Ropeadope Records şi lansat în anul 2016. Piesa „Sister“ de pe album a fost nominalizată la American Songwriter Awards 2016: http://nufsaidmusic.com/home#videos
Evenimentele din Viena şi Salzburg fac parte dintr-un turneu european, care cuprinde concerte în Olanda, Germania, Ucraina şi Austria. Mai multe informaţii despre concertele din Austria şi acces aici: www.porgy.at/en/events/8333/ (Viena) / www.salzburgerfestspiele.at/ (Salzburg).