- Pictures
- Video
În data de 16 aprilie, începând cu ora 15:00, la ARGEkultur (Ulrike-Gschwandtner-Straße 5, 5020) – cel mai mare centru cultural independent din Salzburg – are loc prezentarea proiectelor dezvoltate de şcoli UNESCO din Austria în cadrul programului „EUNInClusive“. Organizat de clusterul EUNIC Austria, programul „EUNInClusive“ celebrează Anul European al Patrimoniului Cultural 2018.
„EUNInClusive“ este un concurs în domeniul artistic demarat în toamna anului 2017 şi dedicat şcolilor din Austria asociate UNESCO care au fost invitate să depună proiecte care promovează incluziunea socială. Selecţia realizată de juriu cuprinde patru proiecte la care participă aproximativ 90 de elevi (grupa de vârstă 13-18 ani) din şase şcoli austriece:
1. „Iphigenie inclusive“: o piesă de teatru cu tema incluziunii refugiaţilor (Viena)
2. „Inklusion und Diversität“ /„Incluziune şi diversitate“: artă media (Salzburg)
3. „Strange Fruit“: instalaţie artistică şi video (Graz)
4. „Die graue Stadt“ /„Oraşul gri“: spectacol interactiv de teatru şi dans (Viena)
Evenimentul de prezentare din 16 aprilie va fi moderat de Kurt Lenzbauer, iar programul va fi completat de momente muzicale susţinute de Sorinatu şi performance-uri realizate de asociaţia de dans Doyobe.
Clusterul EUNIC Austria celebrează, prin programul „EUNInClusive“, Anul European al Patrimoniului Cultural – 2018, al cărui obiectiv principal este de a încuraja cât mai multe persoane să descopere și să aprecieze patrimoniul cultural al Europei și de a consolida sentimentul de apartenență la un spațiu european comun.
EUNIC Austria (Rețeaua Europeană a Institutelor Culturale Naționale) reuneşte 27 de ambasade şi institute culturale care dezvoltă proiecte comune, cu rolul de a promova înţelegerea şi diversitatea culturală în societatea europeană. Informaţii suplimentare despre proiectele EUNIC pot fi accesate pe https://www.eunicglobal.eu/