Donau Lounge la International Book Forum L’viv litera
10 - 14 SEPTEMBRIE 2014

Donau Lounge la International Book Forum L’viv

Locație:
  • Pictures
  • Video

În perioada 10-14 septembrie are loc International Book Forum Lviv / Târgul de carte de la Liov, Ucraina, la care vor participa scriitorii Vasile Tărâţeanu şi Daniel Bănulescu, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena.

În cadrul proiectului itinerant Donau Lounge, cei doi autori de limbă română, alături de autori din celelalte opt ţări dunărene, vor lua parte la lectura unor fragmente din opera lor, traduse în limba ucraineană. De asemenea, la dezbaterile din cadrul târgului vor participa experţi culturali din Ucraina, Austria (Dr. Erhard Busek), Germania (Peter Langer), Republica Cehă, Slovacia, Croaţia, Bulgaria, România (Irina Cornişteanu, directorul Institutului Cultural Român de la Viena) şi Ungaria (Márton Méhes, directorul Institutului Balassi – Collegium Hungaricum din Viena). Alături de prezentarea autorilor contemporani selectaţi – mulţi dintre ei traduşi pentru prima dată în limba ucraineană – temele centrale ale Donau Lounge sunt mobilitatea artiştilor în regiunea dunăreană, beneficiile cooperării pe anumite proiecte şi răspunsul la întrebarea: De ce este Liov – deşi nu e situat pe cursul Dunării – parte a acestei regiuni culturale?

Donau Lounge, iniţiativă a Institutului Balassi – Collegium Hungaricum din Viena, membru al clusterului EUNIC Austria, a debutat în urmă cu doi ani la târgul internaţional de carte din Viena (Buch Wien) şi s-a dezvoltat într-un brand regional dunărean: în anul 2013 proiectul Donau Lounge a fost găzduit în Viena, Liov şi Târgu Mureş, iar în anul 2014, Donau Lounge a călătorit la Bookfest, urmat de alte două prezenţe importante în această toamnă: Liov şi Viena. Cel mai important obiectiv al Donau Lounge este formarea în ţările dunărene a unei platforme de dialog pentru poeţi, autori şi istorici din regiunea dunăreană, în contact direct şi cu cititorii. 

Daniel Bănulescu (n. 31 august 1960, Bucureşti), poet şi prozator, este laureat al Premiului European de Poezie acordat de oraşul Münster (pe care l-a primit împreună cu traducătorul şi scriitorul Ernest Wichner) şi laureat al Premiului pentru Roman al Academiei Române. Lucrările sale au fost traduse în limbile germană, engleză, franceză, olandeză, maghiară, bulgară, sârbă, cehă, slovenă, suedeză. În perioada august-septembrie este rezident în cadrul programului Writers-in-Residence al quartier21, Viena.

Vasile Tărâţeanu (n. 27 septembrie 1945, satul Sinăuţii-de-Jos, Cernăuţi), poet, publicist, editor. Versurile sale au fost traduse în limbile ucraineană, sârbă, engleză, suedeză, albaneză, franceză, macedoneană. Activitatea sa literară a fost distinsă cu peste 35 de premii literare regionale, naţionale şi internaţionale, printre care Premiul „Mihai Eminescu“ pentru poezie al Festivalului „Mihai Eminescu“, Putna, Suceava (1993);  Marele Premiu „Nichita Stănescu“ al Academiei Române, Ministerului Culturii din România, Inspectoratului pentru Cultură al judeţului Prahova, Ploieşti (1997); Premiul special pentru poezie al Festivalului internaţional „Lucian Blaga“, Cluj (1998); Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pentru poezie pe anul 2003 (pentru volumul Dinafară, Chişinău); Premiul de Excelenţă al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Chişinău (2007). Este membru de onoare al Academiei Române (din 2011).

Participarea Donau Lounge la International Book Forum Lviv este un eveniment comun al Institutului Balassi – Collegium Hungaricum din Viena, OeAD Cooperation Office Lviv, International Book Forum Lviv în colaborare cu Fondul Cultural Naţional al Ungariei (NKA), Ministerul Afacerilor Externe şi Comerţului din Ungaria, Ministerul Federal pentru Europa, Integrare şi Relaţii Externe al Austriei, Literarne Informačné Centrum Bratislava, Asociaţia Culturală Lviv, Forumul Cultural Austriac din Kiev, Primăria oraşului Viena, Institutul pentru Spaţiul Dunărean şi Europa Centrală (IDM) din Viena, Consiliul Oraşelor şi Regiunilor Dunărene, Academia Europeană Dunăreană (EDA) din Ulm, Centrul Ceh din Kiev, Institutul Cultural Român de la Viena şi Institutul Goethe.