- Pictures
- Video
Institutul Cultural Român de la Viena, în colaborare cu quartier21 (MuseumsQuartier) şi Labyrinth (Asociaţia de Limbă Engleză a Poeţilor Internaţionali din Viena) organizează joi, 22 ianuarie, la ora 20.00, în Raum D, quartier21, MuseumsQuartier (Museumsplatz 1, 1070 Viena) evenimentul „Ecuaţii poetice: C+B+L= V³”.
Poetul român Nicolae Coande, aflat în prezent la MuseumsQuartier din Viena ca rezident în cadrul programului Writers-in-Residence al Quartier21 şi invitaţii Hanane Aad şi Peter Waugh vor citi fragmente din volumele proprii de poezie, în limbile germană, română, engleză şi arabă. Lecturile vor fi acompaniate de muzică live în interpretarea saxofonistului Sandro Miori.
Nicolae Coande, poet şi publicist român, a studiat filozofie-sociologie la Universitatea din Craiova şi este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Craiova din anul 1996. Între 2001 şi 2006 a fost redactor al ziarului Cuvântul libertăţii din Craiova, perioadă în care a coordonat pagina de cultură LAMA (Literatură, Artă, Mentalităţi, Atitudini). A colaborat de-a lungul timpului cu revistele Vatra, Cultura, Timpul, România literară, Argeș, Viața Românească, Luceafărul de dimineaţă şi Confesiuni. Din anul 2009 coordonează „Întâlnirile SpectActor" la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova. În noiembrie 2012, poetul Nicolae Coande a fost invitat de Goethe-Institut Berlin la reuniunea pe tema teatrului documentar a experţilor în teatru din sud-estul Europei.
Poeta libaneză Hanane Aad a absolvit studii în jurnalism şi comunicare şi a publicat patru volume de poezie în limba arabă: I Carry My Freedom in My Mouth (Dergham, 2010), Pearls of the Soul Riding Virtue (Al Ibdaa, 2005), Like a Grain of Wheat (Kleudge, 1999) şi The Echo of Nostalgia (Almacharek, 1992). Poeziile ei au fost traduse în limba germană, engleză, franceză, spaniolă, olandeză, italiană, rusă, japoneză, română, estonă, turcă, hindi, bosniacă şi bulgară. În anul 2014 a primit premiul de excelenţă al Festivalului de Literatură „Tudor Arghezi” (Târgu Jiu, Gorj), iar în anul 2011 a obţinut premiul de excelenţă în poezie străină la Festivalul Poesis din Satu Mare. În anul 2001 a câştigat premiul de excelenţă în jurnalism al Uniunii Internaţionale a Presei Catolice din Elveţia.
Peter Waugh (Marea Britanie), poet, translator, editor, compozitor, publicist şi profesor de literatură şi lector în cadrul Univesităţii de Ştiinţe Aplicate din Viena, este co-fondator al „Labyrinth” (Asociaţia de Limbă Engleză a Poeţilor Internaţionali din Viena), al revistei literare subdream şi al trupei de poezie experimentală „dastrugistenda”. A publicat volumele Horizon Firelight (1999) şi Haiku Butterfly Death Dream (2002), a fost finalist în cadrul festivalului „Berlin Slam Poetry Days (Berlin, 2009) şi a primit premiul special al Festivalului de Literatură „Tudor Arghezi” (Târgu Jiu, 2014).
Sandro Miori (Austria), saxofonist şi flautist, a studiat la Universitatea de Muzciă din Viena şi la conservatorul Hartford din Connecticut (Statele Unite ale Americii). A colaborat cu Reform Art Unit, Sunny Murray, Peter Gabis, Ulrich Drechsler şi Michael Kneihs, iar în prezent este liderul formaţiei de jazz Paradox Jazz Group.
În cadrul parteneriatului cu MuseumsQuartier, quartier21, ICR Viena a organizat în anul 2014 întâlniri cu autorii români Daniel Bănulescu şi Dan Lungu.
Seara se va încheia cu o degustare de vinuri oferită de Liliac Wines.