- Pictures
- Video
Cu ocazia publicării traducerii în limba germană a romanului „Inocenții”, dr. Florin Oprescu (Institutul de Romanistică al Universității din Viena) moderează un dialog literar ce-i are ca invitaţi pe scriitoarea Ioana Pârvulescu şi pe traducătorul romanului, Georg Aescht. Dialogul problematizează circulația literaturii române contemporane în spațiul european și instrumentele acestei valorificări. De asemenea, actorul Armand Iftode lecturează fragmente din traducerea în limba germană, însoţite de un colaj de fotografii reprezentative din copilăria scriitoarei, din orașul Brașov.
Proiectul este organizat de ICR Viena, Institutul de Romanistică al Universității din Viena și editura Paul Zsolnay şi va fi difuzat pe 25 iulie, în limba română cu subtitrare în limba germană, pe paginile de Facebook ale partenerilor şi poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=vKcc0XUefWk
Traducerea în limba germană a romanului - Wo die Hunde in drei Sprachen bellen (Zsolnay, 2021) - a apărut cu sprijinul CENNAC prin „Translation and Publication Support Programme” al Institutului Cultural Român.
« Pornind de la rolul editurii, al traducătorului, al instituțiilor de promovare culturală, dialogăm despre importanța traducerii și a promovării literaturilor naționale în mediul internațional, despre reprezentare și mediere culturală, cititori trans-naționali, având la bază conceptul goethean de „Weltliteratur”/„Literatură a lumii”, adică o literatură fără granițe. » (Florin Oprescu)
« „Inocenţii” e al treilea roman publicat de Ioana Pârvulescu, după „Viaţa începe vineri” (2009) şi „Viitorul începe luni” (2012). „Viaţa începe vineri” a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru Literatură; romanul este tradus în peste zece limbi europene. Două viziuni asupra lumii: cea a unei fetiţe care vede lucrurile într-un fel extrem de personal şi cea a femeii care descoperă secretele înecate în trecut. Naivitatea comică a primei voci învinge melancolia celei de-a doua. Casa de pe strada Maiakovski (fostă şi viitoare Sfântul Ioan) din Braşov devine un surprinzător personaj cu memorie şi conştiinţă. » (Humanitas.ro)
Ioana PÂRVULESCU predă literatură română modernă la Facultatea de Litere din Bucureşti. A fost timp de 18 ani redactor la România literară, unde a scris săptămânal. La Editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia „Cartea de pe noptieră“. În 2013 a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru literatură. Volume : „Lenevind într-un ochi” (1990), „Alfabetul doamnelor” (1999), „Prejudecăţi literare” (1999), „Întoarcere în Bucureştiul interbelic” (2003, reed. 2007, 2018), „În intimitatea secolului 19” (2005, reed. 2007, 2013), „În Ţara Miticilor” (2007, reed. 2008), „Întoarcere în secolul 21” (2009, reed. 2018), „Viaţa începe vineri” (2009, reed. 2013, 2018), „Cartea întrebărilor” (2010), „Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale” (2011), „Viitorul începe luni” (2012), „Cum continuă povestea” (2014), „Inocenţii” (2016), „Prevestirea” (2020). A făcut și o serie de traduceri: Angelus Silesius, „Călătorul heruvimic / Cherubinischer Wandersmann” (ediţie bilingvă 1999 şi 2007), Maurice Nadeau, „Să fie binecuvântaţi” (2002), Laurent Seksik, „Consultaţia” (2007), Rainer Maria Rilke, „Îngerul păzitor” (2007), Milan Kundera, „Sărbătoarea neînsemnătăţii” (2014). A coordonat antologiile : „De ce te iubesc. Paradoxurile iubirii în poezia lumii” (2006), „Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete” (2012), „Şi eu am trăit în comunism” (2015, reed. 2018).
Georg AESCHT este critic literar, publicist, scriitor de limba germană și traducător. În 1984 a emigrat în Republica Federală Germania și s-a stabilit la Bonn. Din 1991 a devenit redactor la „Stiftung Ostdeutscher Kulturrat”, la revistele „Kulturpolitische Korrespondenz” și „Der Gemeinsame Weg”, unde publică curent critică literară și de artă, consacrându-și mare parte din eforturi traducerilor din literatura română. A tradus din mai mulți autori români, între care Norman Manea, Gellu Naum, Carmen-Francesca Banciu, Alexandru Vona, Alexandru Papilian, Mihail Sebastian, Filip Florian, Gabriela Adameșteanu, Adela Greceanu. A publicat critică în revistele germane din România: „Echinox”, „Karpatenrundschau”, „Neue Literatur”, „Neuer Weg”.
Traduceri : „Basme” de Oscar Wilde, Editura Ion Creangă, 1977, „Povestiri” de Ion Agârbiceanu, Editura Dacia, 1981, „Zenobia” roman de Gellu Naum, apărut în Austria, la Wieser-Verlag Klagenfurt, 1990, „Fliegen unterm Glas” (Muște sub pahar) - scrisă în limba română de Alexandru Papilian, dar apărută doar în franceză, roman, DIPA-Verlag Frankfurt am Main, 1992, „Black box”, poezii de Gellu Naum, traduse împreună cu Oskar Pastior, Wieser-Verlag Klagenfurt, 1993, „Filuteks Handbuch der Fragen: Prosa” (Manualul întrebărilor lui Filutek) de Carmen Francesca Banciu, 1995, „Auch ohne Zukunft ging es weiter: Erinnerungen” de Horst-Peter Depner, 1998, „Die Rückkehr des Hooligan. Ein Selbstporträt” (Întoarcerea huliganului) de Norman Manea, Carl Hanser Verlag, München, Viena, 2004, „Der Unfall” (Accidentul) de Mihail Sebastian, Editura Claassen 2003, Editura List TB, 2004, „Das Schweigen der Engel”, (Despre îngeri) de Andrei Pleșu, la Berlin University Press, 2007, „Kleine Finger” (Degete mici) de Filip Florian, 2008, „Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen: Gedichte” de Claudiu Komartin, 2012, „Die Höhle” de Norman Manea, 2012, „Der gleiche Weg an jedem Tag” (Drumul egal al fiecărei zile) de Gabriela Adameșteanu, 2013, „Warum ist Rumänien anders?” (De ce este România altfel?) de Lucian Boia, 2014, „Alle Eulen” (Toate bufnițele) de Filip Florian, 2016, „Begegnung” (Întâlnirea) de Gabriela Adameșteanu, 2018, „Die Anatomiestunde” (Lecția de anatomie) de Emil Hurezeanu, Ludwigsburg 2018, „Lyrik” (Opera poetică) de Emil Hurezeanu, Ludwigsburg 2018, „Zärtlichkeit, Routine - Gedichte eines Knauserers 1979-2019” de Emil Hurezeanu, 2020
Florin OPRESCU este în prezent lector abilitat la Institutul de Romanistică al Universității din Viena. În anul 2011 a beneficiat de stagii de cercetare și de perfecționare la Universitatea Paris IV, Sorbona și la Universitatea din Viena, iar între 2010 și 2012 a avut o bursă de cercetare post-doctorală cu tema „Literatură și canon”. În anul 2017 a obținut abilitarea (Privatdozdent) în domeniul „Literaturi romanice”, la Universitatea din Viena. A publicat volumele de exegeză: „Model şi cataliză în lirica românească modernă” (2007); „(In)actualitatea lui Eminescu. Izomorfismele canonului literar” (2010); „Romanul românesc și morfologia puterii” (2018) și „Power and Literature. Strategies of Subversiveness in the Romanian Novel” (2018) și mai multe articole științifice. A editat volumele: „Identități și alterități socio-istorice în Uniunea Europeană”, Ed. Petrea Lindenbauer, Florin Oprescu, Camil Petrescu, Dumitru Tucan (EUVT 2017) și „The Culture of (Im)Pudicity. The Romanian Case”, Eds. Petrea Lindenbauer; Michael Metzeltin; Florin Oprescu (Peter Lang, 2018).
Armand IFTODE este actor. A urmat cursurile liceului teoretic „Nikolaus Lenau”, iar în 2011 a absolvit secția de actorie în limba germană din cadrul Facultății de Muzică a Universității de Vest din Timișoara. A jucat la Teatrul German de Stat Timișoara, la secția germană a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu (piesa „Ein Sommernachtstraum”), iar din anul 2012 face parte din trupa de teatru „Auăleu“, alături de care a jucat în piesele: „Casa din copac”, „Circus Mundi”, „Miorița”, „O noapte furtunoasă”, „Ubu rege”.
Fotografie Ioana Pârvulescu: Mihai Benea