Galeria ICR Viena şi Muzeul Municipiului București prezintă expoziţia  „Casa Storck – un paradis al artelor“ ochiul
29 - 11 MAI - OCT 2019

Galeria ICR Viena şi Muzeul Municipiului București prezintă expoziţia „Casa Storck – un paradis al artelor“

Locație:

În perioada 29 mai ‒  11 octombrie 2019, Galeria ICR Viena găzduieşte expoziția „Casa Storck un paradis al artelor“, proiect organizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București. Vernisajul expoziției are loc în data de 29 mai, de la ora 19.00, cu participarea doamnei Elena Olariu, curator al expoziţiei şi director adjunct al secţiei de  artă  a muzeului şi a doamnei Ana Maria Măciucă, asistent curator. Conceptul grafic îi aparţine lui Ștefan Csampai, iar fotografiile sunt realizate de Cristian Oeffner Oprea. Proiectul expozițional „Casa Storck un paradis al artelor“ se desfășoară în contextul Bienalei de Artă și Arhitectură din Viena Vienna Biennale, una dintre cele mai importante manifestări culturale organizate în acest an în Capitala Austriei.

Unic în peisajul muzeal bucureștean, Muzeul Storck impresionează prin spectaculozitatea decorației sale interioare, prin operele de artă valoroase pe care le deține și prin modul unic în care doi mari artiști autohtoni și-au conceput spațiile de creație.

Proprietarul și cel care a conceput, alături de soția sa, această reședință, Frederic Storck (1872-1942), provine dintr-o valoroasă familie de sculptori, tatăl său, Karl, fiind primul profesor și fondatorul catedrei de sculptură al Școlii de Belle Arte din Bucureşti. La fel ca şi tatăl său, Frederic Storck a fost profesor la Şcoala de Belle Arte din București, timp de 31 de ani. De-a lungul vieţii a realizat importante comenzi de sculptură pentru: Palatul Administrativ din Galaţi, Capela Evloghie Gheorghieff, Monumentul funerar al familiei Alexandrescu, Banca de Credit Român din Bucureşti, Teatrul Naţional din Bucureşti, casa Victor Stăuceanu sau Spitalul Obregia.

Cecilia Cuțescu Storck a fost profesor la catedra de arte decorative de la Şcoala de Belle Arte din București deținând acestă funcţie din anul 1916 până în anul 1947, fiind prima femeie din lume care a deținut o asemenea funcție la o instituție superioară de învățământ artistic. A marcat prin realizările ei arta românescă interbelică. Înscrisă în mişcările moderniste ale epocii, pictorița a contribuit, alături de alţi artişti ai vremii, la o dublă deschidere a artei româneşti: pe plan naţional, dar şi european. Creaţia ei s-a armonizat perfect în peisajul modernismul estetizant, foarte bine articulat al perioadei 1910-1940.

Reședința cuprinde două spaţioase ateliere: cel de pictură, al Ceciliei Cuţescu Storck, care atrage atenția prin monumentalitate şi decorativism și cel de sculptură, al lui Frederic Storck, care se remarcă prin funcţionalismul şi simplitatea sa. Muzeul deține piese reprezentative de pictură, sculptură, artă grafică şi decorativă, prezentând creația unei adevărate dinastii artistice, pentru că alături de opera celor doi soți, Cecilia și Frederic, sunt expuse și sculpturi realizate de Carol Storck, fratele lui Frederic, și de Karl, tatăl celor doi.

În anul 1948, colecția a fost declarată de utilitate publică, iar muzeul a fost deschis pentru public în anul 1951, cu lucrările donate de pictoriţa Cecilia Cuţescu Storck şi de fiicele acesteia, Gabriela Florica Storck şi Cecilia Frederica Storck Botez.