Oana Lianu în concert @ Conferinţa internaţională SGEM Vienna 2017 sunetul
30 MARTIE 2017

Oana Lianu în concert @ Conferinţa internaţională SGEM Vienna 2017

Locație:

Conf. dr. Oana Lianu, vocalist şi instrumentist, susţine în data de 30 martie, de la ora 16.30, două recitaluri în cadrul programului Young Artists – Live Art Sessions al conferinţei internaţionale multidisciplinare SGEM Vienna 2017. Primul recital reuneşte sub titlul Musical Convergences – From Classical Music to Jazz-Café piese din repertoriul clasic şi modern internaţional, iar recitalul The Romanian Skylark cuprinde piese din folclorul românesc. Concertele, care au loc cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena, preced festivitatea de încheiere a conferinţei internaţionale SGEM Vienna 2017.

 

Oana Lianu s-a născut pe 7 martie 1976 la Cluj-Napoca şi a început studiul pianului la vârsta de şase ani. În 1994 este admisă la secţia Pedagogie Muzicală a Academiei de Muzică „George Dima“ din Cluj-Napoca. În perioada studiilor universitare, Oana Lianu susţine concerte, atât de muzică populară cât şi clasică, pe marile scene ale României şi ale Europei, iar în anul 1996 îşi lansează primul album – „Melodii din Transilvania“. În anul 2005 Oana Lianu devine doctor în muzică, obţinând calificativul Summa cum laude pentru teza de doctorat „Naiul între tradiţie şi modernitate“ care tratează instrumentul nai la cel mai înalt nivel, sub toate aspectele, teoretice şi practice. Din 2008 este conferenţiar în cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii Oradea. În 2013 este desemnată ambasador cultural al României în lume. Oana Lianu a susţinut concerte în Statele Unite ale Americii, Polonia, Ungaria, Franţa, Italia, Germania, România ş.a. A participat la târgul de turism de la Viena Ferien Messe 2015. Oana Lianu a înregistrat cinci albume de muzică şi două DVD-uri cu imagini din concerte, a publicat trei volume despre folclorul muzical şi o serie de articole în reviste de specialitate şi a obţinut numeroase premii şi distincţii dintre care amintim: Trofeul de Aur la Târgul Internaţional de Turism de la Nantes, Franţa (2008) şi Premiul I al Festivalului Naţional de Folclor din Timişoara (1998). Mai multe detalii: www.oanalianu.ro   

 

Conferinţa internaţională multidisciplinară SGEM Vienna 2017 (28-31 martie) este organizată la centrul de congrese din cadrul Palatului Hofburg de un consorţiu de universităţi, academii de arte şi ştiinţe, centre culturale şi asociaţii. Manifestarea reuneşte cercetători din domeniile: artă, arhitectură, arheologie, istorie, filosofie, literatură, traductologie, etnologie, folclor, relaţii internaţionale, politică, drept şi finanţe. Detalii despre conferinţă: www.sgemvienna.org