- Pictures
- Video
Institutul Cultural Român de la Viena prezintă vineri, 30 septembrie, de la ora 19.00, la cinema Filmhauskino am Spittelberg (Spittelberggasse 3, 1070 Viena), premiera austriacă a documentarului „Le beau danger“ (2014), regizat de René Frölke şi dedicat prozatorului şi eseistului român Norman Manea. Proiecția va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri la care vor participa regizorul René Frölke şi Norman Manea.
Bilete la preţ redus pot fi rezervate la office@stadtkinowien.at cu codul “RKI Wien“. Informaţii supliementare despre accesul la eveniment pot fi accesate aici.
„Le beau danger“ este focalizat pe două texte ale autorului Norman Manea, povestirea „Puteam fi patru“ şi un fragment din romanul „Plicul negru“, având secvenţe cu scriitorul filmate şi în România. Filmul a fost realizat cu sprijinul logistic al Institutului Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții. Filmul documentar „Le beau danger“ a fost prezentat în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin – Berlinale 2014.
Norman Manea, născut în 1936, în Bucovina, a fost deportat, împreună cu familia sa, într-un lagăr de concentrare. A supraviețuit captivității, a început să scrie și a emigrat, în 1986, din România în Occident. Astăzi, scrie și predă la New York. Aceste detalii biografice nu apar însă decât târziu în film, prioritară fiind activitatea sa literară. În imagini predomină panouri cu fragmente ample din operele lui Norman Manea, ritmul fiind caracterizat de intensele referințe autobiografice. Observațiile scriitorului ca persoană publică sunt adăugate în contextul aparițiilor la târguri de carte și seminarii, precum și filmări recente, în locuri importante din viața lui, cum ar fi un cimitir evreiesc din Ucraina. Astfel, filmul capătă o textură multistratificată, compusă din cuvinte scrise și rostite, filmări pe 16 mm și în format digital, imagini alb-negru și color, precum și colaje de sunet. Accentul cade pe întrebarea cum anume pot fi transmise, în film și literatură, amintirile și experiențele exilului și înstrăinării. „Le beau danger“ a găsit răspunsul în forma sa liberă, de eseu.
«Titlul filmului, „Le beau danger“, este împrumutat de la o carte a lui Michel Foucault, în care vorbeşte despre opera sa, spunând că nu este un scriitor, ci doar o persoană care scrie, iar într-un pasaj povesteşte despre cum lumea confundă persoana sa cu munca pe care o face şi acesta este „the beautiful danger“ (pericolul frumos, n.r.). El descrie situaţia complexă în care se află şi faptul că nu se poate abţine să fie scriitor. Acelaşi lucru se întâmplă şi în film.» (René Frölke, interviu realizat de Patricia Marinescu pentru Mediafax, 2015)
Norman Manea (n. 1936), unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români, profesor de literatură europeană şi „writer in residence“ la Bard College, New York. De la debutul din 1966 şi până în 1986, când a plecat din ţară, a publicat 10 volume, fiind distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste). În 1992 a primit Bursa Guggenheim şi Premiul MacArthur, în 1993 Biblioteca Naţională din New York l-a sărbătorit cu prilejul acordării distincţiei de „Literary Lion“ al bibliotecii, în 2002 i s-a atribuit Premiul international de literatura Nonino pentru „Opera omnia“, iar în 2006, Premiul Medicis Etranger pentru „Întoarcerea huliganului“. În 2010 a primit distincţia „Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres“ din partea guvernului francez, iar în 2011, prestigiosul premiu literar Nelly Sachs. În 2012, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat Premiul Naţional pentru Literatură. În 2013 și 2014, Uniunea Scriitorilor l-a nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Literatură.
Norman Manea a fost decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer, în semn de înaltă apreciere pentru promovarea activă a culturii şi a valorilor româneşti, pentru înalta ţinută morală de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere. Norman Manea a câştigat Premiul Târgului Internaţional de Carte din Guadalajara (FIL 2016) pentru Literatură în Limbi Romanice. Premiul îi va fi înmânat pe 26 noiembrie, la inaugurarea celei de-a XXX-a ediții a FIL (Feria Internacional del Libro) din Guadalajara
René Frölke s-a născut în 1978, în Germania de Est. A lucrat ca monteur, director de imagine şi regizor. În 2007, a început să studieze la Universitatea Karlsruhe, unde a devenit familiar cu creaţiile lui Andrei Ujică, profesor de film la instituţia germană, însă a renunţat la studii în 2012. În anul 2010, a debutat cu lungmetrajul documentar „Of The Salamanders Espousal with the Green Snake“.